Jurnal dulce-rubiniu


Ce dimineață... în umbra firii, bucurie neplanificată, să mă pot auzi, rosti. Chiar prinsă în mijlocul bucătăriei cu depozitarea dulcețurilor viei. Ce viață! Cu-adevărat dulce. Și o altă bucurie, și un semn, cât toate la un loc, de la Adela, Alin, Amalia, Camelia, D.D., Emanuiel Pavel, Florin, Liviu Antonesei, Oana, Radu Mârza, Vasile Gogea – un semn de recunoaștere atât de rar și prețios.  

Camelia Iuliana Radu: lumea muzicii ca o a doua natură.. întoarsă în natură, devine vindecătoare
toate se leagă prin sensibilitatea și inocența interpretei…
de fapt, sensibilitatea este și natură și muzică…
îmi place stilul „însăilat„ care lasă loc de respirație și creează o anume… vrajă de cristal... muzica prin poezie
ne întoarcem la frumusețea umană? avem curaj să o vedem să o spunem?
ce semn bun.

Liviu Antonesei: Se pare că avem curajul necesar. Sigur, unii dintre poeți…

Camelia: și poezia are un sens al creșterii, dezvoltării,
întâlnirea cu livada înflorită și a celor trei viori, ca trei etape, în care vioara se face tot mai mică, iar autoarea tot mai sigură, contopindu-se cu măiestria, ca o formă de integrare a muzicii…

Adela Conciu: Felicitări!
 
Ce recoltă bogată! Rubiniul din borcane și rubiniul din cuvinte.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Un poem (ne)fericit

Nu dorm. Citesc... despre o pierdere al cărei preț nu-l știe nimeni – un suflet, fără să-și fi dat voie, fără să fi știut cât doare să ajungă la capătul unei născociri care seamănă prea mult cu viața, vine pe tăcute, dincolo de poveste, aprinde – măcar în gând – o lumânare de veghe pentru speranță, o pun(t)e între două tăceri, între două suflete care se recunosc într-o atingere blândă – nu-i nevoie de mai mult. Eli Gîlcescu
Citiți mai multe

Poemul umbrelor. Zăvorâri

  Un poem greu, care nu cere să fie plăcut, ci doar să fie adevărat. Am dat de necazul ochilor, de durerea pământului, de largul necuprins de afară, de prea strâmtul din mine. Zilele mă înspăimântă – ca un blestem s-a îngustat cerul, porțile s-au zăvorât, lumina nu mai cade peste grădini. M-au închis de jur împrejur. Cine să-i mustre, cine să-i judece? Mai aprigi decât hienele însetate – pe ziduri e scris cu sânge: „Domni de domnii” și întuneric de neînțeles. Eli Gîlcescu
Citiți mai multe

Nucul în sărbători

Imagine
Ce greu în asemenea vremuri toride fără el. Uneori, mi se pare că-l aud cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre... Știu că nu vei citi cu milă poemul... Cu greu a prins viață. Citește-l, te rog. Poate că-l vei ține de mână câteva clipe, răsfățându-l cu o atingere tandră și un zâmbet. Mulțumesc. Un cântec în absență n-a mai așteptat ploaia de vară – cum o făcea de obicei, cu frunzele întinse ca niște palme îndreptate spre cer, ca și cum ar fi vrut să ne țină pe toți acolo, strâns, într-o sărbătoare care nu se mai sfârșea – împotriva îndoielii n-avea cum să fie liniștit, nici cu toamna care venea prea devreme, cu furie îi mușca din rădăcini cântecul mereu același, mai cu suflet decât sufletul meu, mai de vară decât vara însăși uneori, printre ierburi, îl simt și acum, cu trupul gol – ca o prezență uitată de timp.   fără economie de duioșie, respiră în locul meu, adie, mai cu miez decât orice cuvânt – fără sprijin, fără căd...
Citiți mai multe