Încep să mă obișnuiesc cu vremurile De durere nu mai vorbesc. O simt până în adâncul sufletului. Prețul ei e, de fiecare dată, o pierdere. Cea de ieri, chiar dacă are un nume special, ca un ghimpe s-a năpăstuit asupra mea. Și ce greu s-o îmblânzesc. Pare o sentință nedreaptă, știindu-l puternic, credeam că va învinge. Mi-a amintit că viața e scurtă și că totul e cu putință, chiar și atunci când rămâi fără cuvinte. Am devenit mai apropiată de morți decât de vii. Pe mulți i-am plâns, i-am îngrijit, i-am îngropat. Pe unii i-am condus pe ultimul drum în gând de o vreme, (nu) mai plâng. Iar de auzit, din ce în ce mai greu. De aceea, mă simt mai mult dincolo, decât dincoace. Iar ziua de mâine e tot mai scurtă. Doar în cea de ieri, o lume eram, ții minte? Și ce lume adunam! Eli sabeta Gîlcescu Burlington, 22.03.25