Vremuri de furie

 

Încep să mă obișnuiesc cu vremurile

De durere nu mai vorbesc. O simt până în adâncul sufletului.

Prețul ei e, de fiecare dată, o pierdere.

Cea de ieri, chiar dacă are un nume special,

ca un ghimpe s-a năpăstuit asupra mea. Și ce greu

s-o îmblânzesc. Pare o sentință nedreaptă, știindu-l

puternic, credeam că va învinge.

 

Mi-a amintit că viața e scurtă

și că totul e cu putință, chiar și atunci

când rămâi fără cuvinte.

 

Am devenit mai apropiată de morți decât de vii.

Pe mulți i-am plâns, i-am îngrijit, i-am îngropat.

Pe unii i-am condus pe ultimul drum

în gând

de o vreme, (nu) mai plâng.

Iar de auzit, din ce în ce mai greu.

De aceea, mă simt mai mult dincolo, decât dincoace.

Iar ziua de mâine e tot mai scurtă.

Doar în cea de ieri, o lume eram, ții minte?

Și ce lume adunam!

Elisabeta Gîlcescu

Burlington, 22.03.25