Nucul în sărbători

Ce greu în asemenea vremuri toride fără el. Uneori, mi se pare că-l aud cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre... Știu că nu vei citi cu milă poemul... Cu greu a prins viață. Citește-l, te rog. Poate că-l vei ține de mână câteva clipe, răsfățându-l cu o atingere tandră și un zâmbet. Mulțumesc.

Un cântec în absență

n-a mai așteptat ploaia de vară –
cum o făcea de obicei,
cu frunzele întinse ca niște palme
îndreptate spre cer,
ca și cum ar fi vrut să ne țină
pe toți acolo, strâns,
într-o sărbătoare care nu se mai sfârșea –
împotriva îndoielii

n-avea cum să fie liniștit,
nici cu toamna care venea prea devreme,

cu furie
îi mușca din rădăcini
cântecul

mereu același,
mai cu suflet decât sufletul meu,
mai de vară decât vara însăși
uneori,
printre ierburi,
îl simt și acum, cu trupul gol –
ca o prezență uitată de timp.
 

fără economie de duioșie,
respiră în locul meu,

adie, mai cu miez decât orice cuvânt –
fără sprijin, fără cădere 

nici ploile nu-și mai au locul
nici eu

 
Eli Gîlcescu

31 iul. 25 (a 212-a zi a anului)