Poemul umbrelor. Zăvorâri

 Un poem greu, care nu cere să fie plăcut, ci doar să fie adevărat.

Am dat de necazul ochilor,
de durerea pământului,
de largul necuprins de afară,
de prea strâmtul din mine.

Zilele mă înspăimântă – ca un blestem
s-a îngustat cerul,
porțile s-au zăvorât,
lumina nu mai cade peste grădini.

M-au închis de jur împrejur.
Cine să-i mustre,
cine să-i judece?

Mai aprigi decât hienele însetate –
pe ziduri e scris cu sânge:
„Domni de domnii”
și întuneric de neînțeles.

Eli Gîlcescu