Băiatul cu parapanta

(rescris –  2025)

Între cer și pământ
este el —
cu trupul încordat spre înalt,
cu privirea întinsă
peste coline,
ca și cum zările ar putea fi
cuprinse într-o clipă
de liniște.

Nu fuge.
Nici nu visează cu ochii închiși.
Doar urcă.
Cu vântul în spate,
cu cerul în piept,
cu gestul acela vechi —
o cruce
făcută mai mult din amintire
decât din frică.

Parapanta îl prinde,
îl ridică,
și pentru câteva secunde,
tăcerea lumii
îl ține în loc,
ca o promisiune fără cuvinte.

Pământul se face mic,
dar nu dispare.
Rămâne acolo,
verde și cald,
ca un început uitat
pe care nu-l mai întrebi
de ce a fost.

Sus,
printre fire de vânt
și fâșii de nori,
nu caută zei.
Caută numai
o privire înapoi
fără regret.

Iar când revine,
nu aduce cu el
nici vântul,
nici cerul,
ci tăcerea dintre ele —
o comoară care nu se vede,
dar care rămâne.

Eli Gîlcescu