Sărăcie de ploi

de ploaia de vină –

cu colți de fiară

și vijelii cât sufletul

nedeslușit,

înăuntru și peste tot.

 

Doar un colb îndrăznește.

Sfâșie.

Până la sânge.

 

E prea târziu să strig

în amurg.

Prea târziu să ascult

clipa aceea

efemeră și vie,

care a trecut prin mine

fără să oprească

întoarcerile –

din milă, din obicei,

din neputință.

 

Nu mai e nimic de mirare.

Numai cuvântul –

gol și aspru – nu s-a pierit.

S-a tras mai adânc,

ca rădăcină-n pământul uscat,

în pădurea care nu uită.

Eli Gîlcescu