O cronică de întâmpinare

Aprilie 2016

Uneori, în exilul fizic sau în distanța geografică, găsim un soi de apropiere sufletească neașteptată. Poate pentru că acolo, în acele spații, cuvintele, gândurile și durerile noastre se aud mai clar, se înțeleg mai bine – creează legături invizibile, aduce aproape ceea ce pare atât de departe – o punte între generații.

O lansare în grădina casei strămoșești nu e doar un eveniment literar — e o declarație de intimitate, o întoarcere simbolică acasă cu toate cuvintele scrise – un loc cu rădăcini, înainte de a se fi rostit vreun vers — pentru că spațiul e deja o metaforă: grădina, casa, florile, lumina... toate spun: Revelații 77 vremuri reci – o carte în dar, ca pe vremuri, alături de minunata scriitoare Ileana Vulpescu, fie la BNR, la Casa Universitarilor, la Spice Club… Nu știu de ce, mi-e dor de un pic de grație, de eleganța unui surâs,  de poveștile și visurile noastre, adevărate, acolo, în sanctuar ei, fără restricții sau interdicții. De aceea, mă gândesc să fie o întâlnire – un omagiu, ceva intim – o continuare cu gândul tău, transpus într-o cronică de întâmpinare cu emoție și cu claritate. Mulțumesc mult, Camelia Iuliana Radu! (Eli Gîlcescu)

    un moment al durerii și al reconstituirii unui prezent străin, dureros,
    acel moment în care, deodată, lumea pare diferită de tot ce știam…
    bine prins, bine sugerat,
    în tonul existențialist, care dorește cu luciditate să înțeleagă ce se întâmplă (Camelia Iuliana Radu)

Cu Ileana Vulpescu, aprilie 2016



Ileana Vulpescu, aprilie 2016

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Un poem (ne)fericit

Nu dorm. Citesc... despre o pierdere al cărei preț nu-l știe nimeni – un suflet, fără să-și fi dat voie, fără să fi știut cât doare să ajungă la capătul unei născociri care seamănă prea mult cu viața, vine pe tăcute, dincolo de poveste, aprinde – măcar în gând – o lumânare de veghe pentru speranță, o pun(t)e între două tăceri, între două suflete care se recunosc într-o atingere blândă – nu-i nevoie de mai mult. Eli Gîlcescu
Citiți mai multe

Poemul umbrelor. Zăvorâri

  Un poem greu, care nu cere să fie plăcut, ci doar să fie adevărat. Am dat de necazul ochilor, de durerea pământului, de largul necuprins de afară, de prea strâmtul din mine. Zilele mă înspăimântă – ca un blestem s-a îngustat cerul, porțile s-au zăvorât, lumina nu mai cade peste grădini. M-au închis de jur împrejur. Cine să-i mustre, cine să-i judece? Mai aprigi decât hienele însetate – pe ziduri e scris cu sânge: „Domni de domnii” și întuneric de neînțeles. Eli Gîlcescu
Citiți mai multe

Nucul în sărbători

Imagine
Ce greu în asemenea vremuri toride fără el. Uneori, mi se pare că-l aud cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre... Știu că nu vei citi cu milă poemul... Cu greu a prins viață. Citește-l, te rog. Poate că-l vei ține de mână câteva clipe, răsfățându-l cu o atingere tandră și un zâmbet. Mulțumesc. Un cântec în absență n-a mai așteptat ploaia de vară – cum o făcea de obicei, cu frunzele întinse ca niște palme îndreptate spre cer, ca și cum ar fi vrut să ne țină pe toți acolo, strâns, într-o sărbătoare care nu se mai sfârșea – împotriva îndoielii n-avea cum să fie liniștit, nici cu toamna care venea prea devreme, cu furie îi mușca din rădăcini cântecul mereu același, mai cu suflet decât sufletul meu, mai de vară decât vara însăși uneori, printre ierburi, îl simt și acum, cu trupul gol – ca o prezență uitată de timp.   fără economie de duioșie, respiră în locul meu, adie, mai cu miez decât orice cuvânt – fără sprijin, fără căd...
Citiți mai multe